Calea ingusta si anevoioasa

 

Impotriva luptei si a nevointei launtrice se pun intotdeauna piedici si greutati din afara. „Voi nu sunteti din lume”, spune Domnul, „Eu v-am ales, v-am desprins din ea; din acest motiv lumea va uraste [...]. In lume veti suferi”. Si, cu siguranta, "multe sunt suferintele dreptilor”. Oricine ar fi, puternic sau neputincios, daca va incepe sa implineasca voia lui Dumnezeu, din inima curata, fara a cauta sa placa oamenilor, ci tintind numai spre slava lui Dumnezeu, imediat vor aparea dusmaniri, nevoi si necazuri. De aceea, toti sfintii, si cu deosebire Isaac Sirul, considera suferintele ca semne deosebite ale virtutii si ale tuturor faptelor sufletesti cu adevarat bune. Astfel incat, daca faci un bine adevarat, te asteapta cu siguranta suferinta. Dar vrajmasul nu doarme. El ne ingreuneaza starea launtrica, dar ne apasa si din afara si ne impresoara cu piedici. Si, pe deasupra, spun sfintii, se strecoara si inauntrul nostru, ba cu naluciri si vedenii, ba ne strabate ca o sageata, napustindu-se cu fel de fel de ganduri infricosatoare, ba ne arde ca un foc.

Astfel, imediat ce paseste cineva pe calea cea dreapta, din toate partile il asteapta dusmani, si dinauntru si din afara, si vazuti, si nevazuti. Este ca un miel printre lupi. Asa i se si spune la inceput: "Multe sunt necazurile dreptilor” (Ps. 33,18), „prin multe suferinte va trebui sa intram in Imparatia lui Dumnezeu” (Fapt. 14,22). Vor fi suferinte, caci spre aceasta suntem pusi (I Tes. 3,3); „intrati prin poarta cea stramta” (Mt. 7, 13). Citeste si: Mt. 6, 24; Ioan 15, 20; I Petru 4, 12-13; Sir. 2,1; Mt. 5,10; Iac. 1,12; II Cor. 4,8-17; I Petru 4,1; Apoc. 7,14; Mt. 7,13-17 si altele. Cu totii ne aflam in intuneric si in umbra mortii, in mainile dusmanilor celor rai si vicleni: scaparea nu poate fi usoara. Chiar si cei ce cauta libertatea exterioara, cata osteneala si sudoare trebuie sa jertfeasca! Cu atat mai mult aici, cate impiedicari si infrangeri, cate temeri si infricosari! Va intreba, poate, careva: „Dar ce face Dumnezeu?”. El este Cel ce ii intocmeste aceluia, parca inadins, o astfel de cale plina de suferinte, ba pentru a-l deprinde cu suferintele Sale, ba pentru a-l ascunde de el insusi, cand se afla in aceasta nefericita stare. Nu poate Domnul sa-Si exprime mai bine dragostea fata de cei care-L cauta, spune Sfantul Isaac Sirul, decat supunandu-i la suferinte. De aceea, ele sunt chiar indiciul neindoielnic al binevoirii lui Dumnezeu, semnul ca El Si-a plecat ochii, alegandu-l pe acela care incepe sa sufere pentru adevar, pentru numele Sau. Omul acela trece parca la curatat, ca aurul in creuzet. Cei straini de suferinte, cei carora totul le merge din plin, sunt preacurvari, dupa cuvantul Apostolului. Osteneala, lacrimile, suferintele sunt cea mai buna curatare, sunt ca batutul cu maiul pentru rufarie.
 
De aceea, Apostolul ia la rand pe dreptii de la inceputul lumii si pana acum si ii vede pe toti, pana la unul, suferind, patimind, in osteneli. Patriarhii au suferit; proorocii au suferit; Domnul, Incepatorul nevointei, a suferit cel mai mult dintre toti; apostolii, de asemeni; apoi, mucenicii, ascetii si toti sfintii, asa cum vede Ioan Teologul in Apocalipsa: „Acestia [...] de unde au venit? [...] din stramtorarea cea mare” (7,13-14); ei sunt cei care, dupa cum se spune acolo, nu si-au crutat sufletele. De aceea, cel ce incepe sa lucreze pentru Domnul trebuie sa-si pregateasca sufletul pentru incercari. Nici pace, nici indulciri, nici inlesniri sa nu astepti, ci osteneala, batjocuri si privatiuni, chiar cauta-le! Trebuie sa stii cu tarie ca cel ce dobandeste virtuti, dar fara osteneala, cel ce sta in nevointe, dar cu inlesniri, fara stramtorari dureroase, acela se afla in amagire. Ceva nu-i acolo in regula. Nu poti avea pace printre oameni daca ramai in dreptate. Duhul lumii este un uliu mancator de carne: imediat se napusteste. De aceea, trebuie sa fii pregatit la orice... Sfintii Parinti exprima aceasta pregatire simplu si in putine cuvinte: du-te ca la moarte si pune-ti in inima legamantul ca esti osandit la moarte, moarte care ti se pregateste in fiece clipa, fara sa stii de unde si cum. Numai acela va rezista neclintit, se spune, care va merge cu un asemenea legamant pe calea adevaratei vieti crestine. Caci imediat ce va muri cu simtirea sau cu legamantul inimii, atunci orice va intalni va fi mai slab decat ceea ce se astepta, adica mai slab decat moartea. Pentru aceasta, ei aduc pilda Mantuitorului despre imparatul care isi face socoteala oastei inainte de razboi, sau cea despre gospodarul care incepe sa-si zideasca o casa. Evalueaza-ti supararile pe care le astepti si mori cu gandul si cu simtirea, pentru ca numai moartea va aduce linistea necesara, asteptata pe calea lui Hristos. "Nu poate fi ucenicul Meu cel [...] ce nu-si uraste sufletul sau”, spune Domnul. Sa fii pregatit ca pentru moarte; Sfantul Isaac Sirul explica cu precadere acest lucru si il repeta adesea: „Orice ai intalni, spune el, spune-ti ca ai murit si te vei usura; pacea si traiul tihnit sunt cele mai nesuferite lui Dumnezeu”.
 
Toate acestea le sunt de trebuinta nu numai celor ce s-au rupt de lume; cei ce traiesc in lume au si mai mare nevoie de o astfel de stare. Pe toate acestea le intampina adevaratii ravnitori ai evlaviei; celor falsi le este usor. La acest legamant facut cu inima trebuie sa mai adaugi o fierbinte si neclintita nadajduire in Dumnezeu Atottiitorul, trebuie sa iti pastrezi credinta ca, in pofida intunecimii drumului, tu esti al lui Dumnezeu, nu esti respins, nu esti dispretuit, ci esti vegheat de El; credinta ca El este cu tine, ca El te tine, in timp ce esti sfasiat din toate partile. Inchipuieste-ti ca esti tinut de mana lui Dumnezeu, ca o basma murdarita, care este scuturata ca sa se curete. Pastreaza credinta ca, orice ispita ar veni, dinauntru sau din afara, ai puterea sa o depasesti, pentru ca Domnul nu te va lasa in ispita mai mult decat poti sa rezisti. El ne calauzeste si ne formeaza cu adanca intelepciune. Tine minte, de asemeni, ca ajutorul Sau este aproape, ca va aparea imediat ce Il vei chema si ca numai cu un asemenea ajutor vei putea depasi ispita, fara sa cazi; de aceea, sa stii ca orice depasire a ispitelor i-o datorezi Lui. Incercarile care au fost depasite fara a-L chema pe Dumnezeu si nepuse pe seama Lui, nu-I sunt placute si raman neroditoare, pentru ca, intotdeauna, lasa in urma ingamfare si parere de sine.

Nu trebuie insa nici sa ne aruncam cu capul inainte in napaste: mandra incredere in sine este neplacuta Domnului si este intotdeauna pedepsita. Fii gata de orice, chiar si de moarte, dar asteapta totul cu fierbinte nadajduire in Dumnezeu si predandu-te Lui. Nu are decat sa te duca unde si cum binevoieste. Nu te impotrivi, nu dori ba una, ba alta, nici inlesniri, nici suferinte. Sa te duca El; mergi cu fata descoperita, asteptand numai necazuri, nadajduind in Dumnezeu si predandu-te Lui. Fara o asemenea stare nu vei face un pas pe calea adevarata. Toti cei ce se intorc fac aceasta pentru ca sunt nepregatiti pentru lupta si nevointa, sau din pricina increderii in fortele proprii. Propriul foc interior te poate ajuta, insa nu pentru mult timp. El se raceste de la sine, si omul ramane fara nimic.
 
Sfantul Teofan Zavoratul
Publicat in categoria : Stiri